PSD: Singura soluție este întoarcerea la popor prin alegeri anticipate

PSD: Singura soluție este întoarcerea la popor prin alegeri anticipate
PSD, despre criza politică / Sursă FOTO: Mediafax Foto
Publicat: 14/04/2021, 17:00
Actualizat: 14/04/2021, 17:02

Partidul Social Democrat a transmis miercuri, prin intermediul unui comunicat de presă, că soluția de a depăși criza politică actuală este „întoarcerea la popor prin alegeri anticipate”, dacă coaliția de guvernare nu reușește să revină pe linia de plutire , după demiterea lui Vlad Voiculescu de la Ministerul Sănătății.

PSD: „Iohannis, responsabil de criză”

„Dacă nu sunt capabili să-și rezolve criza creată, singura soluție este întoarcerea la popor prin alegeri anticipate. PSD nu va susține din Parlament niciun guvern minoritar PNL. PSD nu va susține niciun guvern condus de PNL sau de USR-Plus. PSD exclude categoric orice scenariu de acest fel”, se arată în comunicatul PSD.

Potrivit social-democraților, Klaus Iohannis, alături de cele trei partide care au pierdut alegerile anul trecut, sunt cei care se fac responsabili de criză.

Iohannis și cele trei partide care au pierdut alegerile anul trecut sunt responsabile de criza pe care au creat-o. Dacă Iohannis nu e în stare să își facă treaba de mediator, singura soluție este să ne întoarcem la popor prin ALEGERI ANTICIPATE, pentru că actualul Parlament nu mai răspunde voinței populare, iar românii s-au lămurit cât de nocivi sunt PNL și USR+ pentru întreaga societate”, a mai transmis sursa citată.

USR & PLUS nu îl mai vor pe Cîțu la șefia Guvernului

Copreședintele Alianței USR PLUS și vicepremierul Dan Barna a transmis miercuri, în urma ședinței de criză din interiorul Alianței în urma demiterii ministrului Vlad Voiculescu, că cele două formațiuni politice i-au retras sprijinul politic premierului Florin Cîțu din cauza remanierii ministrului Sănătății. Barna susține că a avut și o discuție cu președintele Klaus Iohannis și că a cerut o ședință a Coaliției pentru a vedea cum „vom funcționa în continuare”.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
FOTO. A cumpărat o dubă și a transformat-o într-o locuință de lux cu 140.000 $....
BREAKING NEWS | Elicopterul cu președintele Iranului în el s-ar fi prăbușit!
Halep și-a luat casă la Dubai de peste un milion de euro! Iubitul de 57...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Ciclonul care a făcut ravagii în Europa ajunge și în România. Meteorologii avertizează că vin...
Imagini controversate din Iași, devenite virale. Gestul rușinos făcut de această blondă, în autobuz
Dieta simplă a „Mamei Natură” | Ce mănâncă Roxana Ionescu, pentru a se menține în...
Crima din Sibiu: prima explicație a tânărului care și-a ucis iubita cu un cuțit, într-un...
"Aș vrea să te strâng în brațe". Ți se rupe sufletul de durere! Mesajul emoționant...
Poveste de dragoste cu final tragic! Tânără în vârstă de 21 de ani, ucisă cu...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Pentagon: Loviturile ucrainene au afectat 14% din capacitatea Rusiei de rafinare a petrolului
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
Statul NU mai plătește BANII. Românii trebuie să se grăbească. Termen limită: 7 iunie
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții....
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia...
"Țipete foarte puternice, mobilă răsturnată".Crimă șocantă în Sibiu! O tânără de 21 de ani, ucisă...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Valuri gigantice de materie întunecată ar putea modifica orbita stelelor
×